Academia feminina

Prima parte : Coincidenta stranie

A doua parte: O inima franta, un suflet ratacit

Nu suferisem deloc dupa episodul cu George iar asta imi consuma fizic energia. Analizam la nesfarsit replicile schimbate, negasind un motiv de suferinta. Nu-l indrageam si nu-i schimbasem cu mare lucru programul. Doar evita sa imi vorbeasca in mod direct iar timiditatea sa disparu o data cu apusul crancen al blandetii gratuite. Era singurul lucru care ma deranja: in mod normal un baiat se simte usor inhibat cand este refuzat. Nu si filosoful modern: transferasem mai degraba acel impuls de incredere de care avea nevoie involuntar in respingerea mea. Sau in deziluzie.

Cu certitudine, ziua nu percepeam regrete. Seara…povestea se schimba. Aveam cosmaruri legate de George chiar si fara sa ma gandesc la el. In timpul somnului, protagonistul reveriei statea pe un bloc departe de mine si ma lasa victima lacrimilor. Ii strigam numele…raspunsul sau suna in ecouri repetate asemeni torturilor ” nu voi mai fi de acum al tau …”

Am descifrat visul intr-un cuvant: vinovatie! Asta imi repugna…Sa-mi descarc energiile negative acumulate, m-am decis sa scriu ceva. Si nu orice. Un jurnal de “legi morale”. Traisem exagerat de superficial, pierzand capacitatea de a lega sentimente. Cu scrisul meu dezordonat, am tiparit apasat prima regula cu privire la caracterul meu: ” De azi, nu voi mai jongla cu iubirea”.N-am suflat un cuvant de jurnal celor cunoscuti. Mi se nazari dorinta de intimitate, de a lasa ceva util in urma mea. Incercam sa fiu un om mai bun?Nu stiu…

Revenind la realitate, vara imi trezi simturile cu dogoarea incantatoare a soarelui. Rochiile de vara evadara din dulap si isi fluturau dupa pasii mei volanele subtiri. Atrageam atentia, iar asta stergea orgoliul ranit lasat de zilele trecute. Diana imi afisa planul de evadare din “Jungla asfaltata”: un concediu de doua saptamani! Ce rasfat! Dar unde sa il petrecem? Incercam sa nu fac mutre cand cinam sau luam cafeaua la Diana. Stiam desigur ca George era de imposibil de evitat. Si din tachinarea trecutului devenisem chiar eu victima.

Trebuia sa urc pana la cei doi sa-mi recuperez pantofii cu toc uitati din graba. Mai ironic: ii luasem pe ai Dianei in loc sa ii iau pe ai mei. George cobora pe scari, vorbind la telefon. Nici nu m-a salutat! Peretele blocului se prevedea interesant in comparatie cu mine. Zic-din pacate, el nu se cumpara cu decolteu, priviri rapitoare, inimi fugare si vorbe dulci. Desavarsea un ideal in fata caruia prezentam un adevarat handicap… Cum sa renunt la masca indiferentei si puterii? O femeie moderna trebuie sa faca fata piedicelor nu sa cada in extrema ranitei…Am dat din umeri continuandu-mi planul.

Intr-un final, Diana pleca un week-end departe de Bucuresti, la o casuta de lemn unde locuiau membrii vastnici ai familiei. Cum sa refuz invitatia unui rasfat cu aer de munte? Terminasem de impachetat nerabdatoare…Micuta mea surioara ma ajuta sa conving bagajul sa mai suporte inca o rufa…inca putin!!! Radeam, ma tranteam pe el si castigam victorioasa lupta cu spatiul vesnic neincapator.

-Nu uita asta! Isi intinse mana daruindu-mi un caiet cu lacatel.

-Dar e gol…de ce l-as lua?

-Aseara mazgaleai un caiet si il strangeai la piept ca pe o comoara. M-am gandit ca ai nevoie de un pic de siguranta sa scrii un jurnal. Acesta are lacatel si pagini veline sa pictezi orice scenariu al vietii visezi…

-E… o supriza placuta! Merci mult micuto…!!

Ce dar frumos! Mi-am imbratisat sora gata de drum….pregatita sa rescriu ca un adevarat regizor iluziile traite prin prisma oglinzii subiective numita suflet!

[Va urma...]